Ieri am sărbătorit Unirea lui Cuza… Preşedintele şi premierul au fost, din nou, împreună la Iaşi, chiar dacă Traian Băsescu a sărbătorit – eronat – 159 de ani de la dubla alegere a lui Al. Ioan Cuza iar Călin Popescu Tăriceanu doar 149 de ani. Preşedintele a fost huiduit de ieşenii adunaţi în piaţa centrală, premierul nu. De când au devenit moldovenii atât de liberali nu ştiu, dar îmi amintesc cum era primit preşedintele Ion Iliescu în Moldova. De aceea, nu-mi pot imagina o masă uriaşă de oameni simpli huiduindu-şi preşedintele şi aplaudând discursurile politicienilor de dreapta. Una peste alta, prin părţile noastre, în Crişana şi mai jos, în Banat, Unirea din 1859 nu a fost niciodată serbată cu foarte mult fast. Ici colo câte o horă, mai o serbare şcolară, mai un simpozion sau câte un ceremonial în puţinele locuri ce amintesc de Unirea Moldovei cu Ţara Românească sau de Alexandru Ioan Cuza. Aradul „intră în schemă” abia la 1 Decembrie 1918, atunci când a fost desăvârşită comuniunea provinciilor româneşti într-un singur stat. Problema este, în opinia mea, că deşi Aradul a avut un rol esenţial la realizarea acestui deziderat, niciodată n-a venit nimeni aici să intre cu noi în horă. Bucureştiul şi Alba Iulia au fost mereu în centrul atenţiei de Ziua Naţională a României şi parcă ne-ar fi plăcut şi nouă, arădenilor, să mai huiduim pe câte unul venit să ne spună că suntem frumoşi şi deştepţi. Nu că am avea nevoie de confirmări de la Bucureşti în acest sens, dar eu cel puţin m-am săturat să apărem la ştiri cu violuri şi crime, accidente rutiere, prime de sute de milioane la nivelul conducerii ASP şi corupţie la nivelul Primăriei.
